Preoții parohi resimt presiuni ce nu se regăsesc în nici o altă profesie. În general, au vocație pentru sfânta preoție aceia care poartă în suflet dragostea de a sluji altora. Adeseori, de la ierarhi și preoți se așteaptă mult mai mult decât este omenește posibil. Episcopii, care sunt precum părinții pentru credincioșii pe care îi păstoresc, ar trebui să fie de-a dreptul supraoameni. Atunci când nu se ridică la măsura așteptărilor, sunt judecați.
De-a lungul anilor, am auzit istorisiri grozave despre preoți parohi ce au fost nevoiți în ultimul moment să își amâne plecarea în vacanță din pricina unor decese neașteptate produse în parohia lor, trebuind astfel să anuleze biletele de avion, lipsindu-se atât ei cât și familiile lor de acel răgaz atât de necesar. Un preot mi-a povestit, de pildă, cum fiul său aștepta de mult să plece într-o excursie cu cortul și a plâns atunci când tatăl său i-a spus că nu mai pot merge pentru că o familie importantă din parohie a insistat ca el să țină slujba de înmormântare, refuzând să primească în loc alt preot.
Nenumărați preoți au program prelungit, fiind nevoiți să sară peste mesele în familie din cauza repetițiilor pentru cununie, vizitelor la spital, orelor de consiliere și spovedanie. Preotul de rând are ziua de luni liberă, dar chiar și așa, poate fi nevoit să renunțe și la unica sa zi liberă în cazul în care cineva are neapărat nevoie să-l vadă sau atunci când consiliul parohial hotărăște să aibă chiar în acea seară o consfătuire. Credincioșii îi pretind preotului să fie disponibil oricând au nevoie de el, indiferent de oră sau de nevoile familiei acestuia.
Un alt preot mi-a povestit cum, odată, a avut de săvârșit slujba botezului unui copil provenind dintr-o familie care venea rar la biserică și cum odată sfârșită slujba, aceștia au plecat în grabă, lăsându-l să șteargă singur apa ce cursese pe jos, pentru ca ei și prietenii lor să ajungă cât mai repede la petrecerea de la restaurant. Și a primit o plată atât de jalnică încât a lăsat pur și simplu banii în cutia milei. Nici măcar nu l-au invitat la masa organizată la restaurant. Mi-a spus că oricum nu ar fi avut timp să li se alăture, dar că i s-ar fi părut mai frumos să fi fost și el invitat.
Majoritatea clericilor primesc un salariu foarte mic, iar enoriașii lor le pretind să fie mulțumiți cu ceea ce au. Pentru un preot, așadar, venitul este un aspect foarte important; cu toate acestea, cunosc o mulțime de clerici care trebuie să călătorească la mare distanță de biserica lor pentru a sfinți o casă și nu primesc nimic pentru strădania lor (în mod normal, onorariul pentru o astfel de slujbă ar fi o sută de dolari [în Statele Unite, n. tr.]).
Ca toți ceilalți copii, și cei din familii de preot au nevoie de prezența tatălui lor. Un servici obișnuit îi permite tatălui să aibă momente în care poate pleca de la muncă, având timp suficient pentru a răspunde nevoilor copiilor – în cazul clericilor nu poate fi vorba de așa ceva. Fiind chemați la datorie 24 ore pe zi, familiile preoților trebuie adeseori să renunțe, datorită doleanțelor altor persoane, la anumite momente, cine, ieșiri și alte chestiuni familiale pe care și le-au planificat pentru a fi împreună. Majoritatea preoților trăiesc o dorință atât de puternică de a sluji celorlalți, încât nu pot spune nu nimănui.
Copiii preoților, ca și soțiile acestora, sunt de asemenea nevoiți să sufere același tratament de supraveghere din partea enoriașilor, care se așteaptă ca aceștia să fie, și ei, desăvârșiți. Acestea fiind spuse, să ne mai mirăm oare că deseori acești copii de preoți nu se mai gândesc câtuși de puțin să fie și ei preoți la rândul lor…?
Rogu’te, orice ai face, nu-ți mustra preotul dinaintea familiei sale! De câte ori oare nu am auzit preotese sau copii de preoți plângându-se de atacurile asupra soților/părinților lor venite din partea celor ce consideră că aceștia nu fac tot ce pot! Oameni ce se lamentează în public la întâlnirile parohiale, de față cu soțiile și copii care sunt nevoiți să asculte toate acestea.
Împărtășesc aceste lucruri cititorilor mei pentru că majoritatea dintre voi nu conștientizați cât de dificilă poate fi slujirea unui preot și cât de puțin timp îi mai rămâne pentru nevoile sale personale. Cei mai mulți dintre voi vă iubiți preotul, dar pur și simplu nu vă dați seama de faptul că acesta rareori se poate îngriji de problemele sale personale. Îmi amintesc de un preot din Detroit, care locuia într-o ruină de casă, în timp ce toți enoriașii săi trăiau în case frumoase. Nici unul din aceștia nu făcea vreun efort pentru ca preotul lor (în acest caz, singurul) să poată locui într-un imobil corespunzător unui venit mediu, undeva în mijlocul parohiei sale (pentru majoritatea bisericilor protestante aceasta e lege).
Cum poate oare un preot să se îngrijească de educația copiilor săi atunci când salariul său este la limita sărăciei? Îmi amintesc acum de cazul înspăimântător al unui preot căruia consiliul parohial i-a acordat o mărire de salariu ce nu făcea decât să îl excludă din categoria celor ce pot beneficia de tichete de masă pentru salariați cu venit redus, din motiv că acest lucru crea o imagine proastă parohiei respective. Preotul și familia sa au ajuns astfel să fie și mai lipsiți, în loc să capete mai mult!
Toate cele de mai sus sunt valabile și în cazul ierarhilor. Trebuie, cu adevărat, să începem să ne îngrijim de soarta episcopilor noștri, să ne asigurăm că beneficiază de compensații corespunzătoare, de zile libere pentru refacerea sufletească și trupească, și mult mai puțină critică din partea credincioșilor.
Iubiți-vă preoții și episcopii la fel cum și ei vă iubesc pe voi. Acordați-le sprijinul cuvenit. Manifestați-vă afecțiunea printr-un mic dar de ziua numelui lor, sau printr-un e-mail prilejuit de o oarecare ocazie, făcându-le cunoscută dragostea pe care o aveți pentru ei.
Spuneți-le deschis când v-a plăcut o predică de-a lor, invitați-i pe ei și pe familiile lor la mesele voastre festive. Arătați-vă afecțiunea. Aduceți-vă aminte de episcopul și preotul vostru și faceți-le un mic cadou sau ajutați-i cu bani de Crăciun sau de Paști. Faceți-vă cunoscută afecțiunea. Susțineți în adunările consiliului parohial ca preotul vostru să primească un salariu decent. Ați fi șocat să aflați care este venitul mediu al majorității pastorilor protestanți în raport cu ceea ce primesc cei mai mulți dintre preoții ortodocși.
Viața preotului vostru ar putea fi mult mai îndelungată dacă l-ați menaja și nu l-ați lăsa să se epuizeze cu totul. Asigurați-vă, așadar, că își ia cel puțin o zi liberă. Sfătuiți-l ca în astfel de zile să-și închidă telefonul. Sunați la telefon înainte de a vă duce la parohie. Nu aveți idee cât de mulți preoți trebuie să renunțe la serile în familie pentru că cineva pur și simplu le bate la ușă.
Vă împărtășesc toate acestea pentru că știu că preotul vostru nu o va face. Vă iubește și Îl iubește pe Hristos Căruia îi slujește. Prin urmare, îndemnați-l să aibă un ritm de viață echilibrat, astfel încât să poată fi alături de voi ca să vă boteze nepoții. Nu vă așteptați să fie desăvârșit. Și cel mai important, rugați-vă pentru ierarhii și preoții voștri! Cinstiți-i și iubiți-i, și înfrânați-vă pornirea de a-i mai judeca.
Cu dragoste întru Hristos,
Egumenul Trifon
sursa: http://www.pemptousia.ro/2014/03/cum-sa-iti-ajuti-parintele/
.JPG)
