Prietenia - preînchipuirea RAIULUI

„Din ziua în care am îndrăgit prietenia ta,

 mi-am pus această lege: 

să nu te silesc niciodată să te dezvinovăţeşti 

de supărările ce mi-ai face"

(Sfântul Vasile  cel Mare - Tratatul despre preoţie, 

cartea întâi, cap. 4, în vol. Despre preoţie, p. 37)

„Nu este în lume nimic vrednic prietenului credincios; 

că de vede pe prietenul său se bucură şi se veseleşte şi se roagă pentru dânsul ca şi pentru el. 

Eu ştiu pe cineva care se ruga lui Dumnezeu şi sfinţilor să-l ajute pe prietenul său şi apoi se ruga pentru sine, 

dar ştiu şi pe fericitul Pavel că, cu multă poftă şi făgăduinţă voia să fie în iad pentru prietenii săi; 

pentru aceea, cel ce iubeşte nu trebuie să stăpânească,

ci alţii să-l stăpânească pe el.” 

 (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 63)

 „Că şi eu îl iubesc pe cel ce mă iubeşte, 

iar când mă mustră şi mă huleşte pentru îndreptarea unei greşeli, atunci mai mult îmi pare că mă iubeşte, că cel ce laudă pe prietenul său de ar face ori rău ori bine, acela nu este prieten adevărat, ci înşelător şi făţarnic; 

când laudă cineva pe cel ce face lucruri bune sau îl mustră pe cel ce face cele rele, şi-l mustră în taină, adică să fie numai ei amândoi, atunci este lucru de prieten credincios şi iubit;  

şi când mă laudă vreun vrăjmaş al meu, nici nu primesc, iar pe prieten când mă ceartă, îl iubesc şi dragi îmi sunt rănile lui, precum zice cuvântul filosofic. 

Mai credincioase sunt rănile prietenului, decât sărutarea cea de bună voie a vrăjmaşului, pentru că vrăjmaşul, ori cu dreptate ori cu strâmbătate de ocărăşte şi mustră pe om, nu spre folosul lui o face, ci ca să-i facă ruşine.” 

(Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 62)