Spovedania este
Taina cu cea mai mare frecvenţă în viaţa credinciosului. Pentru a fi de folos
trebuie respectate însă câteva reguli minimale: statornicie la un anumit
duhovnic şi la o anumită biserică, pregătire prin post şi rugăciune, împăcare
cu semenii, mărturisire sinceră, căinţă smerită, împlinirea canonului.
I. Preliminarii.
Dintre cele şapte Sfinte Taine, rânduite de Biserică,
unele sunt irepetabile (Botezul, Mirungerea, Preoţia), altele se repetă,
în funcţie de solicitările creştinilor (Spovedania, Împărtăşania, Maslul),
iar Taina Căsătoriei, irepetabilă în sine, este îngăduit a se administra a doua
şi a treia oară, prin pogorământ, în cazuri speciale. Dintre Tainele repetabile, cea
mai mare frecvenţă o are Spovedania, mai ales în cele patru posturi ale anului.
Nu de puţine ori, însă, preoţii constată, pe de o parte, că mulţi creştini nu
au nici măcar noţiunile elementare despre această Taină, iar pe de alta, că la
fel de mulţi sunt influenţaţi (şi derutaţi) de anumite "îndrumare" cu
extrem de multe întrebări, tipărite fără binecuvântarea Bisericii.
II. Tema catehezei
vizează, de aceea, prezentarea unor aspecte practice, spre folosul cititorilor
din rândurile creştinilor, dar şi al preoţilor duhovnici tineri, cu experienţă
mai puţină.
III. Tratarea.
În dialogurile
noastre periodice, am constatat că cele mai sensibile întrebări adresate de
credincioşi, cu deosebire tineri, sunt legate de Taina Spovedaniei. Suntem
întrebaţi mai ales despre anumite "îndrumare" pentru spovedanii, din
care unii credincioşi îşi notează liste interminabile de păcate, reale ori
închipuite, pierzându-se în detalii nesemnificative, care consumă un timp
considerabil, spre consternarea celorlalţi creştini care aşteaptă la rând,
totodată, trebuie să recunoaştem deschis, şi a preotului duhovnic. Iar
reglementarea situaţiei nu este posibilă doar prin câteva sfaturi generale la finalul
slujbelor, nici numai prin discutarea cu participanţii conştiincioşi ai
dialogului săptămânal, ci este nevoie de o popularizare mai largă a unor
îndrumări efective. Considerăm, de aceea, că este bine-venită publicarea unei
sinteze a îndrumărilor de bază, care pot fi adaptate/extinse, desigur, la
condiţiile concrete din fiecare parohie:
n Este bine,
pe cât posibil, să ne păstrăm fiecare duhovnicul pe care ni l-am ales în mod
liber. Dacă vrem să mergem la altul, trebuie să cerem dezlegare de la duhovnicul
de la care plecăm. Obiceiul de a schimba mereu duhovnicii este dăunător,
întrucât riscăm să nu ne cunoască nici unul, atât cât este necesar pentru a ne
ajuta cu sfaturile cele mai bune;
n Odată cu
hotărârea de a ne păstra cu statornicie un anumit duhovnic este bine să ne
hotărâm a frecventa, de regulă, sfintele slujbe la aceeaşi biserică la care
slujeşte duhovnicul nostru şi unde să ne şi împărtăşim la Sfânta Liturghie.
Este necuviincios, credem, a frecventa altă biserică şi a veni doar la
spovedanii în biserica duhovnicului… Este ca şi cum am lucra pe un ogor străin
şi am merge să culegem roadele din ogorul la care lucrează părinţii şi fraţii
noştri;
n Înainte de a
veni la mărturisire este bine să postim, să citim rugăciunile dinainte de
spovedanie, şi mai ales să ne cerem iertare de la cei pe care i-am supărat;
n După ce s-a
făcut molitva pentru spovedanie, ordinea venirii la preot va ţine seama de
bătrâni, bolnavi, persoane cu copii mici, timpul sosirii etc;
n Pentru a nu irosi inutil timpul preotului şi a-i
face pe ceilalţi creştini să aştepte prea mult, rugăm pe fiecare creştin ca,
atunci când îi vine rândul, să facă referire numai la păcatele personale (nu
ale altora!) şi să evite a spune alte lucruri care nu ţin de Taina Spovedaniei.
În cazul în care preotul va observa că cineva se abate de la spovedanie
şi începe să povestească lucruri din afara ei, îşi va rezerva dreptul de a
întrerupe acea povestire... Pe de altă parte, dacă cineva doreşte să stea de
vorbă cu preotul mai mult şi despre alte lucruri, sau vrem să-i povestim
necazurile etc., vom veni altă dată, când nu este aglomeraţie (vom stabili cu
preotul când);
n Vom mărturisi numai păcatele pe care le-am făcut de
la ultima spovedanie, precum şi pe cele pe care nu le-am spus la alte
spovedanii, din uitare, ruşine sau neîncredere. Dacă vom ascunde ceva cu
bună-ştiinţă, nu se iartă nici păcatele mărturisite. Mărturisirea completă
înseamnă, de fapt, să nu ascundem ceva grav, cu bună-ştiinţă;
n Nu vom mărturisi păcatele pe care le-am spus la alte
spovedanii, dacă nu le-am repetat. Prin aceasta, dovedim încredere în Taina
Spovedaniei şi în preot "ca iconom al tainelor lui Dumnezeu" (I Co.
4, 1);
n Unii creştini au obiceiul să vină cu o foaie (sau
mai multe) pe care şi-au scris păcatele. Procedeul este bun, dar nu este
obligatoriu. Este bun pentru că ne ajută să nu uităm ceva, din cauza emoţiilor
sau a oboselii. Pe foaie vom nota însă numai strictul necesar (păcatele mai
mari), nu toate mărunţişurile pe care le recomandă unele îndrumare pentru
spovedanie, tipărite fără acordul oficial al Bisericii. Aşa-numita
"spovedanie după pravilă", potrivit căreia trebuie să înşirăm liste
întregi de păcate, nu este conformă cu practica ortodoxă. Spovedania înseamnă
dialog cu preotul, nu citirea unui inventar interminabil de păcate,
pierzându-ne în amănunte şi riscând să uităm esenţialul;
n Dorind să fim cât mai concişi, nu vom renunţa totuşi
să-i adresăm preotului anumite întrebări, dacă ne frământă ceva. Câteva secunde
în plus nu cauzează nimănui. Dimpotrivă, ne ajută să plecăm împăcaţi
sufleteşte. Astfel, îl vom întreba cel puţin dacă avem voie să ne împărtăşim
(în cazul în care preotul, din cauza oboselii, uită să ne spună);
n După spovedanie, dacă am primit dezlegare să ne împărtăşim,
vom face acasă rugăciunile (canonul) Sfintei Împărtăşanii. De aceea, ne
vom spovedi, de obicei, cu cel puţin o zi înainte de a ne împărtăşi, pentru a
împlini acest canon de rugăciune (şi alte canoane pe care le va rândui
duhovnicul.
IV. Recapitulând, vom răspunde
întrebărilor ce ni se vor adresa de către participanţii la cateheză (dialog).
V. Asocierea cea mai
potrivită este cu Taina Sfântului Botez. După cum prin baia Botezului se iartă
toate păcatele (cel "strămoşesc" la copii, plus toate celelalte la
catehumenii adulţi), tot aşa şi prin Spovedanie (numită şi "al doilea
Botez") - dacă este completă şi însoţită de căinţă, împlinirea canonului
etc., se dobândeşte curăţie de "nou-născut", totodată vrednicia
necesară pentru a primi Sfânta Împărtăşanie.
VI. Generalizarea:
Toţi trebuie să ne spovedim, chiar dacă ni se pare că
nu am greşit cu nimic. Aşa ne învaţă Sfântul Ioan Evanghelistul: "Dacă
zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.
Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte
păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea" (I In. 1, 8-9).
VII. Aplicarea:
Suntem
întrebaţi adesea: "Cum este bine să ne spovedim: mai des sau mai
rar?" Răspunsul formulat de Învăţătura de Credinţă Ortodoxă ni se pare
deosebit de lămuritor şi realist, motiv pentru care îl redăm aici:
"Spovedania nu este legată de termene sau soroace anumite din cursul
anului. Fiecare poate alerga la duhovnic ori de câte ori şi oricând simte
nevoia de a-şi uşura sufletul de povara păcatelor, sau de a primi mângâierea
Harului şi nădejdea iertării. Cu cât ne
spovedim mai des, cu atât mai bine. De obicei, însă, spovedania este legată de posturi.
De aceea, Porunca a patra a Bisericii ne învaţă să ne mărturisim de patru ori
pe an, adică în cele patru posturi…".
Surse
bibliografice:
1. ****Învăţătura
de credinţă ortodoxă, EIBMO, Bucureşti, 2008.
2. Pr. prof.
dr. Petre Vintilescu, Spovedania şi duhovnicia, Bucureşti, 1939.
3. Pr. prof.
dr. Nicolae D. Necula, Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică, vol.
3, Bucureşti, 2004.
4. Pr. conf.
dr. Eugen Jurca, Spovedanie şi psihoterapie. Interferenţe şi diferenţe,
Bucureşti, 2007.
5. Pr. prof.
dr. Vasile Gordon, Cateheze pastorale pe înţelesul tuturor, Bucureşti,
2012.
de Pr. prof. univ. dr. Vasile Gordon
(articol publicat în ZIARUL
LUMINA în 20 octombrie 2012)
www.ziarullumina.ro
