marți, 30 septembrie 2014

Lupta GÂNDURILOR să o luptăm! ...

”Omul simplu este fără de răutate şi fără de viclenie. El transformă în bine şi răul şi urâtul. Are întotdeauna gânduri bune pentru ceilalţi. Nu este prost, dar consideră că aşa cum gândeşte el, tot astfel gândesc şi ceilalţi.

Omul simplu este fără de răutate şi fără de viclenie. El transformă în bine şi răul şi urâtul. Are întotdeauna gânduri bune pentru ceilalţi. Nu este prost, dar consideră că aşa cum gândeşte el, tot astfel gândesc şi ceilalţi.

- Gheronda, daţi-ne un exemplu!

- Nu v-am povestit despre acel Părinte Haralambie care a trăit mai demult la Mănăstirea Cutlumuş? Fusese bibliotecar, dar în cele din urmă l-au scos din această slujire, fiindcă niciodată nu încuia uşa la bibliotecă. „De ce aveţi nevoie de chei la uşi? spunea el. Lăsaţi oamenii să citească cărţile!”. Avea o asemenea simplitate şi curăţie, încât nu-i trecea prin minte că există şi oameni care fură cărţi.

Omul simplu, fiindcă are întotdeauna gânduri bune despre ceilalţi, îi vede pe toţi buni. Îmi amintesc şi de un alt bătrânel, de părintele Teoctist de la Mănăstirea Dionisiu. Câtă simplitate avea!

Într-o seară rămăsese împreună cu un monah la Kaiyes, la conacul mănăstirii. Noaptea târziu cineva a bătut la uşă şi bătrânul Teoctist a alergat să deschidă. „Lasă-l, îi spune monahul, nu-i deschide la ora asta, ca să ne putem linişti!”. „Şi de unde ştii cine este? Poate să fie chiar Hristos! Să-i deschidem!”. Şi s-a dus de a deschis uşa. Vedeţi, omul simplu pune gândul cel bun înainte şi întotdeauna ceea ce este bun aşteaptă.”


Cuviosul Paisie Aghioritul

miercuri, 3 septembrie 2014

Limba Noastră ...

Limba Noastră, 
de Alexei Mateevici

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastră-i limbă sfântâ,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Ştergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.